Tinerii din Vad
Dimitrie Toma din Timisoara ne-a scris referitor la site:
“… Eu locuiesc in Timisoara, pe site-ul dvs. am vazut multi tineri. Cum se explica faptul caci tinerii locuiesc la sat si isi intemeiaza familii la sat, in zona dvs. ? Adica ce anume ii determina sa ramina la sat si sa nu emigreze in vestul europei, asa cum fac multi tineri din zona unde sint eu ?
Exista la dvs. industrii cu potential foarte mare sau companii care au oferte asemanatoare celor din vest ? Sau ce sperante isi pune un tinar din zona dvs. legate de continuarea vietii la sat ? …”
As zice ca desi multi tineri au plecat sa lucreze in strainatate sau in orase mari (Fagaras, Brasov, Bucuresti) frumusetea si pacea locurilor ca si traditiile de care s-au bucurat inca din copilarie ii readuc mereu la Vad.
In plus, infrastructura si economia desi nu la nivel european, au fost ingrijite si dezvoltate in ultimii ani cu destula responsabilitate. Drumuri bine intretinute (in comparatie cu alte locuri), retea de gaze, telefonie, cablu TV si comunitatea primitoare fac din Vad un loc in care ai vrea sa traiesti, nu de unde ai vrea sa fugi. Sunt multe firme mici prospere, in Vad si la Sercaia, si multe familii instarite (pentru nivelul Est European), deci se gaseste si de lucru. Chair, in ultimii ani, oraseni din alte parti ale Romaniei au cumparat aici case si proprietati si chiar strainii sunt interesatii de achizitii imobiliare. (Englezi care urmeaza poate exemplul Printului Charles, care a facut nu departe de aici investitii semnificative).
Din perioadele de emigratie interbelica multi vadeni au rude si legaturi in America, cind multi au mers acolo sa munceasca. Dar se intorceau periodic in Vad unde considerau ca este casa lor. Iar acum, desi poate parea ciudat pentru multi romani, chiar tineri din America au revenit la Vad sa se stabileasca aici si sa-si intemeieze familii.
In final, considerind apropiata instalare a retelei de internet de viteza mare, Vadul poate deveni un loc ideal pentru a trai si a muncii (inclusiv la distanta - teleworking) cu perspective frumoase de realizare profesionala.
Dumneavoastra ce parere aveti?



felicitari pentru noul site!
sunt din vad si ma bucur ca ne faceti sa existam.