Omagiu

Vad - Sercaia - jud. Brasov
FILE PENTRU O MONOGRAFIE

de Prof. Viorel Lupu

A scrie despre VAD, satul în care am vazut lumina zilei, în care mi-am petrecut anii copilariei si ai adolescentei, despre locul în care am revenit apoi cu întreaga familie an de an la casa parinteasca, înseamna a rosti cu pioasa veneratie, un Omagiu. Un Omagiu adus frumusetii harazite de Dumnezeu acestei curate asezari românesti, împodobita si stralucitoare ca florile de mai, suavele narcise, scumpele noastre coprine din poienile renumitei Dumbravi a Vadului.

Evolutia istorica si minunata lui asezare, cam la jumatatea distantei dintre poalele semetilor Munti ai Fagarasului si Oltul transilvanean, pe malurile Vaii Sercaii, lânga dealuri domoale si împrejurimi pitoresti, l-au facut sa capete o faima aparte si sa devina un punct de atractie pentru turistii români si straini.

Vad - Poiana NarciselorRenumele i l-au dus nu doar faimoasele poieni cu narcise ci si fiii sai, vrednici si mândri, întelepti si cumpatati, iubitori de dreptate, de cinste si de omenie, gospodari destoinici, din rândul carora s-au ridicat oameni de cultura, intelectuali de prestigiu, muncitori, meseriasi si comercianti priceputi, sportivi valorosi precum si o serie de participanti activi la momentele istorice care au jalonat devenirea neamului si a tarii.

Un Omagiu adus frumusetii harazite de Dumnezeu acestei curate asezari românesti, împodobita si stralucitoare ca florile de mai, suavele narcise, scumpele noastre coprine din poienile renumitei Dumbravi a Vadului.

Vadul a fost strabatut din timpuri stravechi de importante artere de circulatie. Însasi numele satului deriva din termenul latin vadum care înseamna loc de trecere peste un râu cu malurile joase si cu apa putin adânca, asa cum arata în vechime si asa cum se prezinta si astazi portiunea Vaii Sercaii care traverseaza satul dinspre sud catre nord. Pe aici trecea în vechime cunoscutul “drum regal” (“via Regia”) care venea de la Sibiu prin Fagaras înaintând spre Bran si de acolo spre Tara Româneasca. Curând dupa anul 1900, o data cu construirea caii ferate ce lega Sibiul de Brasov, satul va beneficia de gara si de toate avantajele ce le aducea trenul, noul si modernul mijloc de transport. În anii celui de-al doilea razboi mondial calea ferata spre Brasov va fi scurtata prin construirea unui nou tronson ce strabatea Muntii Persani iar gara de la Vad va fi desfiintata, dar satul va continua sa aiba acces la noua si moderna gara de la Sercaia amplasata între cele doua localitati. Perspectivele de viitor se arata îmbucuratoare caci pe la extremitatea nordica a Vadului este proiectat sa treaca autostrada Bucuresti – Brasov - Târgu-Mures - Cluj-Napoca – Oradea, a carei constructie a început în anul 2004, urmând ca lucrarile ei sa fie terminate în anul 2012.

Vad - Vedere catre Muntii FagarasuluiVadul, o asezare cu o istorie si cu o cultura populara bogata se înfatiseaza vizitatorilor ca un sat al deplinei frumuseti, un loc care a încântat pe fiecare dintre cei care i-au trecut pragul. Iar numarul si nu arareori renumele acestora nu este deloc mic.

În Vad au poposit de bunaseama pe la 1390-1400 dregatorii lui Mircea cel Batrân pentru a împlini porunca domnului Tarii Românesti care daruia lui Ion, Borcea si Calian, “boiarinului domniei mele satul Branistea Urasei si de la Vadul Sercaei”. Pe aici si-a mânat ostile Vlad Tepes la 1459-1460 pentru a-i pedepsi pe sasii ardeleni ce-i adaposteau pe pretendentii la tron adversari ai domnitorului, prilej cu care temutul Dracula a ars “târgul Sercaia si satul Mica”. Tot prin Vad - Clopotul primit de la Imparatul Austriei Iosif al II-leaVad a trecut în toamna lui 1599 Mihai Viteazul înaintând rapid spre Fagaras si de acolo spre Selimbar unde a obtinut celebra biruinta asupra lui Andrei Bathory, tânarul si neexperimentatul principe al Ardealului, dupa care avea sa înfaptuiasca cea dintâi unire politica a Tarilor Române. Vadul este vizitat la 1773 de Iosif al II-lea, viitorul împarat luminat al Austriei (1780-1790), prilej cu care acesta daruieste satului un clopot completând în acest fel darul facut de mama sa, împarateasa Maria Tereza, care cu numai doi ani înainte oferise si ea locuitorilor satului un alt odor de pret, tot un clopot, al carui dangat cristalin ce pleaca din turnul maiestuoasei biserici a Vadului mai razbate si astazi vazduhul .

VadVadul a fost vizitat în primele sale calatorii în Ardeal de catre Nicolae Iorga, primit cu dragoste în casa preotului Ioan Bunea, fratele cunoscutului istoric Augustin Bunea de la Blaj, cu care marele istoric si savant de renume mondial legase o calda prietenie. Între cele doua razboaie mondiale la Vad au venit ca sa admire frumusetile cu care Dumnezeu a binecuvântat acest loc scriitori de renume precum Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Ion Agârbiceanu, cu totii bucurându-se de ospitalitatea impunatoarei case din Ulita Mare, proprietatea lui Stefan Boier, directorul bancii “Prima Ardeleana””din Cluj, distins om al finantelor, cunoscut prin frumoasa lui avere dar si prin Vad - Carul cu faninfluentele sale relatii cu elitele politice ale vremii, ca si prin sustinerea unor laudabile initiative culturale nationale. Aici au poposit în anii 60 ai secolului al XX-lea cautatorii originilor lui Eminescu pentru a studia registrele parohiale cu speranta descoperirii unor legaturi genealogice dintre înaintasii celui mai de seama poet al românilor si familia Iminovici ai carei descendenti mai vietuiesc si astazi în Vad. Printre acestia cercetatorul Dimitrie Vatamaniuc s-a bucurat de informatiile pretioase oferite cu generozitate de vrednicul de pomenire Grigore Vuta, cel ce a pastorit Vadul ca preot vreme de patru decenii (1948-1988).

Pentru toate acestea si nu numai,Vadul, acest vechi si frumos sat din inima României cheama si acum, ca întotdeauna, la iubirea de neam, de pamântul natal, de frumusete, de bucurie si de traire spirituala.

Prof. Viorel Lupu, Colegiul National de Informatica “Traian Lalescu “ Hunedoara

Impresii

  • Pe creasta Fagarasului
    "Cat de departe este Vadu de Fagaras? Pot sa-mi pun cortu in Poiana? As vrea la sfarsitul unei ture de creasta prin Fagaras sa campez cateva zile la Vad. ..."
  • Cincsor
    "Puneti mai multe poze din Poiana si de la sarbatoarea narciselor?! ..."
  • Bucuresti 2003
    "Asta seamana cu scoala mea... Mai e inca in picioare? ..."
  • Poze proaspete din Poiana Narciselor
    "In urma vizitei efectuate pe site-ul dvs. am vazut ca se va desfasura sarbatoarea narciselor pe 18 mai... ..."
  • Sarbatoarea Narciselor
    "Lipseste ceva de pe acest site: informarea completa si o sa va rog foarte mult sa ne informati despre urmatoarele minime informatii: 1. ..."

Categorii